luni, 8 noiembrie 2010

Darwinismul și politica

Am tradus părți dintr-un articol interesant din New Statesman, de fapt recenzia unei cărți intitulate „Gena Politică: Cum au schimbat ideile lui Darwin politica”, autor Dennis Sewell, în care se discută modul în care teoria selecției naturale a fost folosită (aiurea) în gândirea politică (și socială), deși locul ei este în domeniul biologiei. Deși cartea are suficiente lacune și autorul pare să să aibă o înclinație scientofobă, după cum relevă acest articol, recenzia de mai jos merită citită:


"[...]Principala realizare a evoluției de tip Darwinian a fost faptul că a eliminat necesitatea unui scop sau a unui design. Evoluția este un proces fără direcție, ce produce forme de viață foarte complexe ca apoi să le elimine întru totul. Nu există progres în natură, însă în domeniul eticii și a politicii, ideea de evoluție se leagă invariabil de speranța schimbării în mai bine. Generații întregi de gânditori progresiști au invocat darwinismul ca fundament al unei societăți mai avansate, așa cum o visau ei. Însă conținutul acestor viziuni s-au schimbat de-a lungul timpului, și una din virtuțile cărții „Gena Politică” este că arată cât de des a fost utilizat darwinismul pentru a promova idealuri de progres uman ce sunt neliberale, autoritariene sau rasiste.[...]

Desigur, versiuni ale teoriei darwiniene au fost utilizate în sprijinul unor cauze extrem de neplăcute iar atunci când au fost cuplate cu teorii rasiste, au creat un climat în care genocidul putea părea o politică coerentă din perspectivă științifică. La acest argument, apărătorii contemporani ai darwinismului vor protesta vehement, susținând că acele abuzuri nu sunt o consecință inevitabilă a teoriei selecției naturale. Și nu greșesc întru totul. [...] Ca idee generală, o teorie nu poate fi considerată responsabilă de modul în care este interpretat și untilizat, chiar și numai pentru că explicațiile nu duc automat la judecăți de valoare. [Altfel zis, explicațiile sunt descriptive, nu prescriptive]

Această ultimă idee e confirmată și de diversitatea mișcărilor ce-și arogă o descendență privilegiată din gândirea darwiniană. Naziști și ideile lor de „rasism științific”, comuniști ce credeau într-un viitor colectiv(ist) pentru umanitate, anarhiști influențați de Peter Kropotkin ce gândeau că importanța ajutorului reciproc e dovedită de teoria evoluționistă, susținători ai ideii de laissez-faire precum Herbert Spencer (care a inventat expresia „supravietuirea celui mai apt”) precum și marii sacerdoți ai ingineriei sociale precum Lordul Beveridge - un susținător îndelungat al eugeniei [...] - nu se poate ca toți să aibă dreptate. Pare rezonabil să concluzionăm că toți aceștia greșesc, și că nu se poate deriva o poziție morală sau politică din teoria lui Darwin.

Și totuși lucrurile nu sunt atâta de simple. [...] Ce s-a întâmplat, de fapt, e că evoluția a fost promovată ca o credință. Galton spera ca într-o zi instituția eugeniei să aibă o autoritate precum biserica. Haeckel și-a întemeiat „Liga Monistă” tocmai pentru a fonda o „religie evoluționistă”. Iar pentru [Julian] Huxley, transumanismul era în mod clar un subsitut pentru religie.

[....]Ideea cum că societățile „evoluează” de-a lungul timpului, unele devenind mai „evoluate” decât altele, există de generații bune. Și totuși nu e decât o metaforă înșelătoare. Nu există nimic în societăți ce să fie analog selecției naturale, sau ceva comparabil cu genele - oricât s-ar povesti de meme. De fapt, evoluția nu are nimic de-a face cu progresul, oricum am înțelege progresul. Și totuși, această confuzie este probabil incurabilă. Ea exprimă o iluzie esențială timpurilor moderne - mitul cum că cunoașterea științifică va permite speciei umane să-și ia în propriile mâini destinul. Lecția lui Darwin e că speciile nu au un țel comun [, un destin colectiv]. [...]"


PS Informativ:
Țineți minte și următoatre eroare logică, deseori folosită atât pentru a ataca teoria evoluției, cât și pentru a discredita ateismul ca poziție filosofică:

Eroarea de logică de tip "apelul la consecinţe" se defineşte prin apelul vorbitorului la consecinţele nefaste ale raţionamentului/argumentului celuilalt; nu este atacat ceea ce spune preopinentul, ci se arată că ceea ce se susţine nu poate fi adevărat, pentru că în acest caz consecinţele ar fi dezastruoase.

Un exemplu ar fi: „ateismul/darwinismul este fals/inacceptabil pentru că duce la nazism/comunism/imoralitate/etc”

Imagine 1: de pe Behance.net via Proddit și modificat de mine
trimite pe proddit

Un comentariu: