miercuri, 29 decembrie 2010

Teoriile conspirației - religii ale mediului antropic

Religiozitatea umană se regăsește în multe forme. Am discutat deja de multe ori despre formele politice ale religiozității, uneori fără zei, dar la fel de dogmatice. Și totuși, când se vorbește despre apariția religiei, în formele sale primitive, facem apel la imaginea sălbaticului speriat de forțele naturii, tremurând la vederea fulgerelor. Strămoșul nostru, copleșit de lumea înconjurătoare, de forțele naturii, și căutând să facă o ordine mentală în mediul natural în care trăia. Or, primul pas spre a înțelege natura este să încerci să înțelegi cum funcționează, cum „gândește”, iar următorul pas este cel al antropomorfizării. Omul e construit, la urma urmei, să înțeleagă alți oameni. Cum să înțeleagă natura? Va da suflet tuturor ființelor, copacilor, animalelor, pentru a le înțelege, și va crea animismul. Va da suflet întregii biosfere, și-o va numi Mama Natură, sau întregului Univers, și-l va numi Dumnezeu. Haosul din jur va căpăta o față umană, și astfel omul va putea comunica cu el, și va putea să-și negocieze propria nevătămare.

Ce mi se pare interesant totuși este că acest fenomen are loc și în mediul uman, în antroposferă, și dă naștere unor la ceea ce numim „teorii ale conspirației”. Practic teoriile conspiraționiste ce se referă la forțe oculte, la iudeo-masoni, la illuminati și Noua Ordine Mondială sunt modalități de a crea ordine în Haosul antropogen. Practic, e un fel de animism al mediului construit de om, un fel de schemă mentală a ignorantului pentru o lume extrem de complexă dpdv politic, social, economic, etc. Creierul uman, la urma urmei, n-a evoluat pentru a desluși metropole de milioane de locuitori, ci cete mici de vânători-culegători. Dincolo de politica tribului, găștii, lumea începe să capete o complexitate sufocantă, iar suprasimplificarea, împreună cu exteriorizarea locusului de control, dă naștere la forțe „superioare” ce doresc controlarea individului. Interesant totuși că omul are o atitudine ostilă față de „forțele antropice”, dar este submisiv față de „forțele naturii”.

Imagine 1: From Bird's View de Ugraland și Cityscape south from John Hancock Center de Alistair Knock

PS. Distracție plăcută la sărbătoarea bahică a Revelionului și un an nou cât mai (p)rod(d)itor
trimite pe proddit

Un comentariu: