vineri, 21 decembrie 2012

Poezii adaptate ideologic (II)

Nici celebra Internațională nu putea scăpa de adaptare:

Naționala!

Sculaţi, voi oropsiţi ai vieţii,
Voi, osîndiţi la foame, sus!
Să fiarbă-n inimi mântuirea,
Să-nceapă al lumii vechi apus!
Sfîrşiţi odată cu trecutul negru,
Sculaţi, popor de mântuiți!
Azi nu sunteţi nimic în lume,
Luptaţi ca totul voi să fiţi!

Hai la lupta cea mare,
Rob cu rob să ne unim,
Creștinătatea
Prin noi s-o făurim!

Sculaţi, nu-i nici o mântuire
În bani, mașini sau în femei!
Postire, enoriași, postire,
Şi lumea va scăpa de ei!
Prea mult s-au desfrânat ateii
Ce-mproșcă hulă și minciuni:
Să ne unim toți enoriașii
Să-i azvârlim iute-n genuni!

Hai la lupta cea mare,
Rob cu rob să ne unim,
Creștinătatea
Prin noi s-o făurim!

Români şi ortodocși, noi suntem
Patriarhul, mare ziditor!
România este-al celor vrednici,
Cei altfel plece unde vor!
Când vulturi lacomi, corbi de pradă,
N-or mai pluti nori negri-n vânt,
Pe cer luci-va-ntotdeauna
Al creștinătății soare sfânt.

Hai la lupta cea mare,
Rob cu rob să ne unim,
Creștinătatea
Prin noi s-o făurim!

Originalul se găsește aici.
Vezi și Partea I și Întîi decembrie: „Te slăvim, Românie”.
trimite pe proddit

duminică, 16 decembrie 2012

Poezii adaptate ideologic (I)

Cum România s-a schimbat din republică populară în republică ortodoxă, era necesară o adaptare ideologică a unor poezii și cântece din vremurile de tristă amintire, pentru a corespunde noilor mântuitori:

Porniţi înainte, părinți!

Porniți înainte, părinți,
Cu sufletu-n luptă oțelit,
Din închisoare ca sfinți
Gata de luptă am ieșit.

Am stat în celule în fiare,
Cu trupul din greu chinuit,
Noaptea cea neagră dispare,
Ziua cea mare a venit.

În luptă cu fiara marxistă
Poporul cuvîntul și-a spus
Steagul dreptei credințe
Să-l ridicăm tot mai sus.


Pelerinilor,
Cu prilejul serbării Creștine a Sfintei Paraschiva

În toamnă, când se ofilesc
Frunze-n aurul de soare,
Popoarele sărbătoresc
A Paraschivei sărbătoare;
Și-nbătrânită omenire
În nedreptăți și în dureri
E tânără la îmbrâncire
Sub al tămâii adieri!
………………………

Din idealurile voastre
O, visători flămânzi, bătrâni,
Vor răsări, ca mândre astre,
Haioase știri pentru păgâni;
Și-n vremurile-acelea sfinte
Iașiul va fi un infern,
Rămâne-vor fără cuvinte
Băbuțele lovite-n stern.

Sau alternativ:
Si-n vremurile-acelea sfinte
Iașiul poate va fi rai,
Vor rasuna mai dulci cuvinte
In strigătele lor de „Vai!”

Originalele se găsesc aici și aici
Vezi și Întîi decembrie: „Te slăvim, Românie”.
trimite pe proddit

miercuri, 12 decembrie 2012

Unde ireligioșii sunt peste 1%

Ca o completare la postarea cu hărțile despre România ireligioasă, iată și o hartă cu orașele și comunele unde ireligioșii depășesc pragul de 1%. Interesant este faptul că pe lângă unele comune aruncate ici colo, se observă o zonă mai compactă în centrul țării. De ce acea fâșie pare să concentreze comune mai ireligioase nu mi-e tocmai clar, însă merită să aruncăm o privire asupra populației de acolo.

Etnii (via Wiki)
În primul rând zona corespunde limitei de vest a Ținutului Secuiesc, fiind linia de contact dintre regiunea preponderent maghiară (minoritate mai fără dumnezeu, așa) și teritoriile transilvănene românești din imediata apropiere (Brașov, Sibiu și vestul județului Mureș). Totuși, „comunele 1%” nu par să continue și în nord, sau la limita de est, cu Moldova. Nici nu pare să fie ceva asemănător în județele Bihor, Sălaj și Satu Mare, de asemenea zone de contact între unguri și români. Și aici intervine un alt detaliu interesant: componența confesională.

Confesiuni (via Wiki)
Partea de vest a Secuimii, mergând pe direcția SE-NV, precum comunele noastre, prezintă o populație majoritar protestantă. Spre deosebire de estul Ținutului Secuiesc, care este romano-catolică (acolo făcându-se celebrul pelerinaj de la Șumuleu Ciuc), sau ungurimea din Partium, aici avem un protestantism de două feluri, și anume reformați (majoritatea) și unitarieni (o minoritate semnificativă).

Având în vedere că în Europa o tradiție protestantă se corelează cât de cât cu un grad mai mare de ireligiozitate, nu-i exclus ca ea să aibă un rol și în cazul poziționării comunelor din harta de mai sus. Alături de alți factori (nu știu însă care)

Unitățile administrativ-teritoriale cu peste 1% necredincioși sunt: Bucium, Șibot (AB), Apata, Vama Buzăului (BV), Surdila Găiseancă (BR), Vâlcelele (BZ), Brebu Nou (CS), Panticeu (CJ), Sita Buzăului, Vâlcele, Varghiș (CV), Atid, Avramești, Dârjiu, Merești, Ulieș (HR), Corbeanca (IF), Câlinești (MM),
Bereni, Chiberd, Crăciunești, Galești, Glodeni, Gornești, Livezeni, Magherani, Sântana de Mureș, Valea Largă, Vărgata, Voivodeni, Zău de Câmpie (MS), Războieni (NT), Acâș (SM), Dumbrava (TM) precum și orașul Miercurea-Nirajului (MS) și municipiul Cluj-Napoca.

trimite pe proddit

vineri, 30 noiembrie 2012

Mitul ortodoxiei ca liant național

Aflându-ne într-o perioadă de intense trăiri naționale și teologice, ar fi oportun să menționez una din cele răspândite mituri în psihicul colectiv al românilor. Acela al necesității ortodoxiei pentru statutul de român. Ideea că n-am fi unde suntem fără ortodoxie și că abandonarea „dreptei credințe” înseamnă dezintegrare națională.

Povestea pornește, în general, de la următoarea anecdotă istorică: în Transilvania medievală convertirea la catolicism a individului însemna automat asimilare în populația maghiară, și astfel poporul român n-a putut rămâne român dacă nu rămânea și ortodox. Problema e că avem de-a face cu un argument-caricatură.

De exemplu în statul medieval maghiar, și în Ungaria dualistă, au existat mai multe popoare care erau catolice care n-au fost asimilate. Dacă pentru croați putem găsi argumentul că aveau autonomie în interiorul regatului, slovacii par o curiozitat. Potrivit teoriei de mai sus, slovacii ar fi trebuit să fie asimilați de maghiari, la fel cum au fost cumanii sau alanii. Ba mai mult, spre deosebire de cumani și alani, binecuvântați cu autonomie, slovacii nu au nici un fel de formațiune administrativ-teritorială a lor, iar ceea ce va deveni cândva Slovacia era cunoscută doar ca „Ungaria de Sus”.

O altă anecdotă istorică este aceea că ortodoxismul ne-a protejat de asimilarea otomană, dornică de conversie la islam. O privire rapidă asupra balcanilor, cândva pașalâcuri otomane, arată că majoritatea națiilor de aici au rămas preponderent ortodoxe, deși există (sau existau) minorități musulmane de bulgari, macedoneni sau greci. De altfel autoritățile otomane preferau ca ghiaurii să rămână ghiauri, căci astfel puteau fi taxați suplimentar. Trecerea la mahomedanism a avut loc doar în zonele de contact între catolici și ortodocși, și anume în Bosnia și Albania. Albanezii nici nu au trecut în totalitate la islam, și având în vedere că deunăzi au sărbătorit 100 de ani de independență, nu cred că renunțarea la creștinism le-a afectat foarte mult „ființa națională”.

Condițiile facilitează sau împiedică asimilarea unui popor de către altul sunt multiple și n-aș spune că ortodoxia e foarte sus pe listă în cazul românilor, și nu așa cum cred majoritatea. Numărul și frecvența convertiților contează enorm. Un român catolicizat se asimila în populația catolică maghiară din cauza faptului că nu exista o masă critică de români catolici în jurul lui. Și cumanul catolic în populația română la fel. În momentul în care o parte însemnată a românilor s-au catolicizat à la greque în secolul 18, nu numai că nu s-au deznaționalizat, ci dinpotrivă, mișcarea națională a primit un nou avânt prin Școala Ardeleană et al. Iar la a țările române autonomia internă a fost cea care au împiedicat convertirea și formarea unei populații românești musulmane, mai mult decât virtuțile „dreptei credințe”, și o comparație cu bulgarii arată că asta nu ne-a ajutat prea mult să nu rămânem înapoiați economic.

Istoria dovedește că poți fi bine-mersi român greco- sau romano-catolic, baptist, pentricostal sau ateu fără să devii semi-român, ungur, turc sau marțian.

trimite pe proddit

luni, 19 noiembrie 2012

Tesla și Eugenia - ce nu știați



Dezvăluirile recente în cazul daco-cripto-românului Nicolae Teslea au șocat opinia publică românească, și noi informații vin din urmă să confirme descoperirea celor de la think-tankul Antena 3. După ce Institutul pentru Scoaterea Adevărului la Iveală “Utopia Balcanica” v-a prezentat încă cinci mari daco-români făcuți uitați de iudeo-șerpilieni, iată se alătură și celebrul Institut Smithsonian cu o știre bombă:

Teslea era fanul eugeniei!

Nu credeți? Iată ce scrie românașul nostru despre viitorul omenirii într-un articol publicat la 9 februarie 1935 în revista Liberty:


Și asta nu e totul. Poate că ați observat că îndrăgitul biscuite Eugenia, după ce a supraviețuit prigoanei comuniste, s-a scindat astăzi în două, precum poporul român separat de Prut. Pe de o parte avem Eugenia (de Dobrogea) care păstrează numele da' are un ambalaj nou, galben-maro cu picățele, și biscuitele bănățean „Eu sunt Genial” [sic!], care păstrează designul rozosin pre-89, dar și-a modificat nițel numele, făcând totuși trimitere clară la geniul dacic menționat mai sus.

Și pentru că seria coincidențelor nu se termină aici, observați cum „Biscuitele Genial” are ca dată de fondare 1956. De fapt, să știți că e vorba de o „eroare” strecurată de jidocomuniști pentru a masca legătura cu Teslea, născut în - quelle surpise - 1856, că doar no fi coincidență? Să fin serioși!
trimite pe proddit

joi, 15 noiembrie 2012

Candidații Domnului din colegiul meu

Vin alegerile! A venit campania și trebuie să mă hotărăsc pe cine votez. Vot în alb n-aș da, nici nu mi l-aș anula. Îmi place să votez și încă n-am prins gustul cinismului electoral. Deși începe să mă bântuie, având în vedere ce poame mi-au trimis partidele la colegiul D9 - Oradea, unde urmează să votez.

Să începem cu candidatul ARD, monsieur Călin Mocan. Ni se spune pe saitul de campanie al distinsul pedelist că e „un familist convins, care crede cu adevărat în valorile dreptei, cum ar fi: credinţa, morala şi tradiţia.”

Apoi presa ne informează despre el că:

În calitate de creștin ortodox și membru al Adunării Eparhiale a Episcopiei Oradiei, democrat-liberalul Călin Mocan (candidat în Colegiul 9 Camera Deputaților) militează pentru concretizarea unui proiect de lege care, în 2011, a fost blocat de „organizațiile ateiste”. Tânărul politician a declarat joi (15 noiembrie), că este nevoie de implicarea mai accentuată a Bisericii (de orice tip) în societate. Prin urmare, Mocan consideră că este necesară adoptarea unei legi prin care parteneriatul dintre Stat și Biserică să fie stabilit la modul concret, iar o parte a asistenței sociale să treacă în sarcina zonei clerice.[...]

„Biserica ar trebui să aibă un rol mult mai important în viața socială”

Iar el, zic eu, ar trebui să aibă un rol cât mai mic în viața politică.

Mergem mai departe la doamna Florica Cherecheș, candidat USL (aripa PNL). Într-un interviu din ianuarie cu actuala viceprimăriță aflăm că intră în categoria „credință baptistă și etica protestantă a muncii”. Zice că:

„Ştiam din proprie experienţă că o femeie îşi poate schimba viaţa. Trebuie doar să îşi depăşească starea de comoditate, să creadă în Dumnezeu şi să muncească. Pentru că, dacă te plângi şi te uiţi la telenovele, nu rezolvi nimic![...]

În ce măsură apartenenţa la confesiunea baptistă v-a influenţat cariera?

Religia mi-a dat un sistem de valori. Eu cred într-un Dumnezeu personal care se implică în toate domeniile vieţii tale dacă îi ceri acest lucru. Există principii după care îmi călăuzesc viaţa, dar ceea ce m-a format foarte mult şi ceea ce văd că ajută la caracterul unui om sunt provocările, problemele şi necazurile.[...]”

Dăm și de liberalism postmodern pe saitul dânsei:

Sloganul „Prin noi înșine”, adoptat de Ion C. Brătianu, reprezentantul de cinste al Partidului Național Liberal, însuflețește și azi pe orice liberal autentic și mă reprezintă, doar că eu l-aș parafraza un  pic spunând „Prin noi înșine, cu credință în Dumnezeu!”.

Iar bomboana de pe coliva mea de votant este faptul că „în calitate de viceprimar” a participat la celebrul Marș pentru Viață, în martie anul curent, după cum se poate vedea în filmulețul de mai jos:


Și atunci cu ce rămânem? Partidul lu' Diaconescu iese din discuție, peremiștii sunt prea „români verzi” iar oamenii lui Tökés sunt prea „unguri verzi”. Rămân cu UDMR-ul, chit că nu prea sunt electoratul lor tradițional. Dileme...

PS. Românii care trăiesc în Uniunea Europeană, vor avea ca principali candidați fie pe domnul William „ateii sunt periculoși” Brânză, din partea ARD, fie pe Victor „să protejăm identitatea națională dublând filmele” Socaciu, din partea PSD. Opțiuni „europene”, ce mai...

trimite pe proddit

joi, 8 noiembrie 2012

Mi-e dor de forum

Sanatoriu abandonat, Elveția (via WikiCommons)
Mi-e dor de Forum. Mi-e dor și de TLP.ro, dar mai mult mi-e dor de forum. N-a murit, dar nici viu nu mai putem spune că este.

Astăzi discuțiile ateilor s-au mutat pe Facebook. E de înțeles, e o platformă mai dinamică, replicile se succed rapid, mimează parcă viața reală. Discuții la o bere pe terasă. Comparativ, forumul părea un club de filateliști cu prea mult praf în aer. Sau o bibliotecă, unde toate discuțiile erau frumos arhivate, pe domenii. Te interesau prostiile religioase altele decât cele abrahamice? Sau poate vroiai să vezi ce prostii au mai făcut adepții iudaismului. Sau poate naționalismul și religiozitățile conexe sunt ceea ce-ți ațâță interesul. În orice caz, aveai, și încă ai ce citi. Iar nivelul discuțiilor, în ciuda idiosincrasiilor unor forumiștii, era altul.

Astăzi, FB pare mai degrabă un loc de joacă pentru copii cu ADHD, și nu mă refer neapărat la utilizatori. Pur și simplu datorită naturii quasi-orale a platformei, verba volant, iar discuții interesante se pierd după câteva zile, o săptâmănă. Articolele dense, de analiză, tind să aibă reacții puține, pe când cele tabloidice imediat generează comentarii, de multe ori la fel de tabloidice. Nu spun că pe forum se reacționa mai rapid la conținutul de calitate, dar respectivul articol de multe paragrafe rămânea la îndemâna tuturor chiar și după o săptână, putând fi citit și după o lună sau un an. Comparativ, pe peretele albastru, cam orice dispare în scurt timp, și devine greu de regăsit. Astfel, se ajunge la situația în care întotdeauna primează noul, șocantul, caricaturalul, dailymailesque-ul. Și cred că și dinamica utilizatorilor e afectată. Mi-e că unii forumiști au renunțat la a contribui pe FB datorită nivelului discuțiilor. S-au săturat să repete aceleași argumente ad nauseam

Cred că pentru „comunitatea ateilor” tranziția pe rețeaua de socializare zuckerbergică a fost din unele puncte de vedere un regres. Nu am de gând să plec de pe grupul AAR cu mesaje de adio dramatice, nu despre asta e vorba, dar între discuțiile repetitive despre câini, țigani, feministe, marxiști și alte păsărele, mă apucă prea des nostalgia - un sentiment care-mi diplace profund - pentru zilele când conversam pe forumul atei.ro. C'est la vie, I guess. Măcar există /r/secularism.
trimite pe proddit

luni, 5 noiembrie 2012

Nihil sine „Nihil sine Deo”

În sala de așteptare, la evidența populației, Oradea:

trimite pe proddit

marți, 23 octombrie 2012

Romania ireligioasa - harti pt. 2011

Și iaca au răsărit de pe saitul Institutului Național de Statistică - aflată sub ocrotirea sfântului Dionisie Exiguul -  datele preliminare privind religia în România, defalcate pe județe, regiuni de dezvoltare și municipii, orașe și comune. După procesarea datelor, ne pricopsim cu câteva hărți din care putem observa că:

* Dihotomia Regat / Ardeal se păstrează și la nivel de religiozitate, singura anomalie fiind Bucureștiul, anomalie explicabilă prin gradul ridicat de urbanizare, fapt corelat invers cu religiozitatea. Astfel regiunea de dezvoltare Sud-Vest este cea mai religioasă, iar centrul este cea mai ireligioasă - mai ales în mediul rural, urmat imediat de nord-vest.

* Județele Cluj, Mureș și municipiul București par să fie „fruncea” necredinței în mediul urban. În general Capitala și județele Transilvane sunt cele ce domină în necredință.

* Zonele urbane din județul Iași sunt comparabile cu cele transilvane, probabil din cauza municipiului reședința de județ, care în ciuda reputației de Paraschivopolis, este totuși un centru universitar puternic. De altfel Oltenia și Sudul par a fi un pic mai religioase decât Moldova, deși cea din urmă avea reputația de epicentru al dreptei credințe.

* Județul Covasna are mediul rural cel mai ireligios, în proporție de 0,56%, comparativ cu 0.10% cât e media rurală pe țară. Urmează județele Mureș, Cluj, Harghita, Brașov și Ilfov, o ciudățenie în sudul pravoslavnic.

În încheiere, aș vrea să felicit comuna Gălești (Nyárádgálfalva) din județul Mureș, care se dovedește cea mai ireligioasă unitate administrativ-teritorială din România, având aproximativ 6,4% populație fără religie, mai necredincioasă decât orice altă comună sau orice alt oraș sau municipiu.

Pentru o hartă a județelor ce include și datele pe rural și urban, click aici.

Vezi și: Infografic pe 2002modificările de la un recensământ la altul și harta comunelor cu peste 1% ireligioși.
trimite pe proddit

duminică, 14 octombrie 2012

Căci oastea e creştină...

Motto: „Preoți, cu crucea-n frunte căci oastea e creştină, / Deviza-i libertate și scopul ei preasfânt.”  - imnul României, strofa 11 (strofă intonată la la ocazii festive).

În urma unor căutări în domeniul vexilologic, am avut surpriza să constat că steagurile de identificare ale armatei sunt un pic cam foarte ortodoxe ca estetică. Se pare că aceste drapele au fost stabilite cândva la începutul anilor 2000.

Steagul de identificare al Statului Major General:

Steagul Statului Major al Forţelor Terestre:
(Ziua Forțelor Terestre este pe 23 aprilie, la sărbătoarea ortodoxă a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe)

Steagul Statului Major al Fortelor Aeriene:
(Ziua Forțelor Aeriene este pe 20 iulie, la sărbătoarea ortodoxă a Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul)

Steagul Statului Major al Fortelor Navale:
(Ziua Forțelor Navale este pe 15 august, la sărbătoarea ortodoxă a Sfintei Marii)
trimite pe proddit

duminică, 16 septembrie 2012

Infografic: Romania ireligioasa (in '02)

Click pe imagine:


(deocamdata nu exista datele defalcate pe etnii pentru recensamantul din 2011)
trimite pe proddit

vineri, 7 septembrie 2012

Zen hasidic: „Care e rostul ateilor?”

'O poveste celebră din literatura hasidică spune în felul următor:

Într-o zi, Maestrul îi învață pe studenții săi cum că tot ceea ce a creat Dumnezeu pe acest pământ trebuie apreciat, deoarece ele toate sunt aici pentru a ne învăța ceva. Atunci, un student mai isteț îl întrebă: „Și ce lecție avem noi de învățat de la atei? Dumnezeu pentru ce i-a creat?”

Maestrul îi răspunse: „Dumnezeu i-a creat pe atei pentru a ne învăța cea mai importantă lecție dintre toate -- lecția milei adevărate. Vedeți voi, când un ateu înfăptuiește un act de caritate, stă la căpătâiul cuiva, ajută o persoană nevoiașă, sau îi pasă de lume în general, el nu face asta din cauza vreunei învățături religioase. El nu crede că Dumnezeu i-a poruncit să facă fapte bune. De fapt, el nu crede în Dumnezeu deloc, și prin urmare faptele sale sunt rodul moralității sale interne. Și iată cât bine poate să facă aproapelui său, pur și simplu din cauză că asta simte”

„Asta înseamnă”, continuă maestrul, „că atunci când cineva întinde o mână cerându-vă ajutorul, să nu spuneți «Mă voi ruga ca Dumnezeu să te ajute». Mai degrabă, în momentele acelea, deveniți atei, imaginați-vă că nu există dumnezeu care să ajute, și spuneți «Eu te voi ajuta.»”

Dacă există izbăvire prin religie, ea va veni atunci când cei credincioși vor înțelege asta.'

trimite pe proddit

luni, 3 septembrie 2012

Șamanism de Wall Street

There is in the world today a great and mysterious force that shapes the fortunes of millions of people. It is called the stock market. There are people who claim to have special insights into this force. They are called stock analysts. Most of them have often been wrong about the market’s future behavior, and many of them have been wrong most of the time. In fact, it’s not clear that their advice is worth anything at all. Reputable economists have argued that you’re better off picking stocks randomly than seeking guidance from stock analysts; either way it’s the blind leading the blind, but in one case you don’t have to pay a commission.

Nonetheless, stock analysis is a profitable line of work, even for some manifestly inept practitioners. Why? Because whenever people sense the presence of a puzzling and momentous force, they want to believe there is a way to comprehend it. If you can convince them that you’re the key to comprehension, you can reach great stature. [...]

The term most often applied to these [...] experts is “shaman.”

The Evolution of God, de Robert Wright
trimite pe proddit

miercuri, 29 august 2012

Ateii de la un recensământ la altul

Publicarea datelor preliminare de la recensământul din 2011 a permis, în sfârșit, să efectuăm niște observații legate de ce s-a mai schimbat prin profilul religios al cetățeanului român din anul 2002, de la ultima numărătoare, până azi.

În primul rând, ca procentaj, au scăzut cultele 'clasice' - ortodocși, catolici, reformați - însă au crescut cultele 'neoprotestante', după cum se poate observa din graficul de mai sus (am exclus ortodocșii pt o mai bună vizibilitate a celorlalți). Principala creștere e reprezentată de cultul penticostal, care pe fondul scăderii populației, a reușit să-și îngroașe rândurile cu peste 43.000 de suflete, ajungând de la 1,5% la aproape 2% din credincioși. Baptiștii și adventiștii, deși au scăzut ca număr, au crescut și ei - modest, ce-i drept - ca procentaj din credincioși. 

În funcție de cum dorim să privim problema, situația ateilor și a celor fără religie este dulce-acrișoară. Vestea bună e că aceștia, numiți împreună „ireligioși”, au avut una din cele mai dramatice creșteri față de acum 9 ani. Practic numărul lor s-a dublat, de la 21.000 la 45.000, iar procentual, au crescut de la 0,1% la 0,24%. Și tot aici putem observa vestea proastă: suntem în continuare un sector demografic minuscul. Ca să vă dați seama cât de dubioasă e situația necredincioșilor din România, atât Arabia Saudită, într-un sondaj recent, realizat de Gallup, cât și cel mai religios stat din SUA, Mississippi, au aproximativ 5% necredincioși.

Aici merită menționat faptul că modul în care s-a efectuat acest recensământ a fost unul extrem de cârpit. De asemenea, tradiția românească de a echivala botezul cu aderența perpetuă la un cult, stigmatul ideii de ireligiozitate, răspunsurile date de rude și recenzori căpoși care au pus „ortodox” din oficiu au făcut ca numărul necredincioșilor să fie mai mic pe hârtie.

O creștere impresionantă a avut și categoria „religie nedeclarată”, numărul acestora crescând de la 11.734 la 84.753 (adică de la 0,05% la 0,45%). E foarte posibil ca această creștere să se datoreze ortodocșilor care nu au dorit să fie trecuți la „creștin-ortodox” în semn de protest față de acțiunile megalomanice ale BOR din ultima vreme sau a unor ireligioși care doreau să-și mascheze necredința fără a atrage priviri. Deși nu există date vizavi de cei care s-au declarat de „altă religie”, datele din 2011 fiind preliminare, suspectez că și acolo vom observa o creștere, pe aceleași considerente de protest anti-BOR.

Personal, mă așteptam la o creștere mai mare a cultelor neo-protestante, dar asta probabil și din cauza suprareprezentării lor în vestul țării unde locuiesc, făcând ca o creștere cum a fost cel al penticostalilor să se resimtă mai „concentrat”. Totuși o creștere de 13,4% în 9 ani, ba chiar pe fond de diminuare de populație, nu tocmai ceva de lepădat, după cum mi-a atras atenția și un redditor, dar mă așteptam la o creștere și din partea baptiștilor. Ca să nu mai vorbesc de atei. Măcar 1% speram să atingem.
trimite pe proddit

miercuri, 15 august 2012

În coate și genunchi la Nicula

Aproximativ 9.000 de femei au protestat astăzi la Mănăstirea Nicula din Cluj împotriva „cârdășiei dintre stat și biserică”, în cadrul pelerinajului ce cinstește cea mai importantă figură feminină din  credința creștină: Sfânta Fecioară Maria.

Femeile au ales un mod inedit de a protesta, înconjurând biserica în coate și-n genunchi de mai multe ori, cu privirile țintă-n pământ. „Dorim să atragem atenția asupra faptului că nu suntem animale, așa cum ne consideră Biserica” a declarat Maria Sârb, enoriașă participantă la manifestații. "Biserica exercită presiune asupra tuturor in România, asupra Parlamentului, asupra Guvernului, asupra vieții private a oamenilor. Acest lucru trebuie să înceteze" a mai subliniat ea.

Multe femei au purtat baticuri pe cap, în spirit de solidaritate cu victimele violenței domestice. „Bisericile alimentează violența domestică, perpetuând ideea că femeia este inferioară bărbatului” a declarat Ema Tomescu, adâugând că „preoții ar trebui să citeze mai rar, sau preferabil niciodată, versetul al 12-lea din Epistola Întâia către Timotei, capitolul 2 («Nu îngăduiesc femeii nici să înveţe pe altul, nici să stăpânească pe bărbat, ci să stea liniştită») deoarece crează așteptări nerealiste pentru soții drept-credincioși față de nevestele lor.” Întrebată dacă ea s-a lovit personal de fenomenul acesta, doamna Tomescu a refuzat să comenteze, fiind însă vizibil afectată de întrebare.

O aripă radicală a protestatarelor, așa numita Facțiune „Maria Magdalena”, a cerut cu voce tare ca bisericile creștine din România, în special cea Ortodoxă și cea Greco-Catolică, să hirotonisească și preoți-femei, punând capăt discriminării de gen în această meserie. 

De asemenea, ele au cerut ca denumirea Duhului Sfânt să fie schimbată în „Sfânta Fantomă”, pentru a reduce deficitul de feminitate din cadrul Sfântei Treimi. „Pe lângă Tatăl și Fiul, două concepte puternic masculine, dorim introducerea elmentului feminin, prin feminizarea denumirii celui de-al treilea aspect al Trinității, care de altfel, n-are cum să aibă un gen anume, dat fiind faptul că este entitate pur spirituală” a spus o protestatară ce ținea o pancartă cu sloganul „Ectoplasma n-are gen!” și s-a identificat cu numele de Narcisa. Dincolo de aspectul feminist, noua denumire de gen feminin ar trenscede și schisma lingvistică existentă  între Creștinismul Răsăritean („Duh Sfânt”) și cel Apusean („Spirit Sfânt”), a mai menționat o purtătoare de cuvânt a Facțiunii.

Părintele Haralamb Bot „Niculeanul”, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, a declarat, printr-un comunicat de presă, că protestele nu-și au locul la o mănăstire. „Este o modalitate necreștinească de a comunica cu Biserica, femeile având opțiunea să își exprime nemulțumirile preotului paroh la care sunt arondate, și nu să creeze circ mediatic la această sfântă mănăstire.” 

„Țipetele, văitatul și târâtul pe jos, în patru labe, sunt manifestări animalice, ce nu sunt potrivite pentru om, creația ce mai desăvârșită a lui Dumnezeu. Puteți vedea și dumneavoastră cum, în situația de față, educația darwinistă a ultimilor decenii a reușit să scoată fiara din om” a mai adăugat preotul, întrebându-se dacă nu cumva „se dorește” discreditarea Bisericii ca instituție.

Seara zilei de 15 august s-a încheiat cu jertfe arse, preparate în incinta mănăstirii de către așa numiții „țigani mănăstirești” pe altarele de piatră  și metal de pe vremea apostolatului Sfântului Andrei. Carnea, sub formă de mici și grătare, va fi distribuită în 3-4 zile prin rețeaua social-filantropică a Bisericii, după ce Mitropolitul Clujului va fi declarat jertfele „plăcute întru Domnul”.

UPDATE: Potrivit unor zvonuri, icoana Maicii Domnului ar fi început să plângă la ochiul drept, care s-a și învinețit, un miracol ce simbolizează, zic unii, că ar solidariza cu cerințele protestatarelor moderate, dar nu și cu cele ultrafeministe. „Magdalenele” au declarat că vor continua să protesteze până când Maica Domnului va vedea că avem dreptate și icoana va plânge și cu cel de-al doilea ochi. „Considerăm că minunea din această seară ne arată că lupta e câștigată doar pe jumătate” ne-a spus o activistă. „În octombrie vom fi prezente la Iași, unde ne vom freca cagulele de moaștele Sfintei Paraschiva, ca lupta noastră întru egalitatea de gen să fie una blagoslovită”

(Atenție: această știre este la mișto, la fel ca și aia cu indienii)
trimite pe proddit

joi, 9 august 2012

Secularism dilematic I - Turcia

Mausoleul Întemeietorului Neamului
Istoria secularismului în lume are file interesante și niște nuanțe rar aduse în discuție. Vom lua ca prim exemplu Turcia.

Dacă ați fost vreodată în Turcia, nu e posibil să nu fi observat ubicuitatea imaginii lui Mustafa Kemal Atatürk, fondatorul Turciei moderne. Chipul său e pe toate bancnotele, piața centrală a oricărei localități îi poartă numele, iar țara e ticsită de busturile și, mai ales, portretele sale. Pe lângă acest aspect vizibil, există și o parte mai puțin evidentă a acestei obsesii naționale. De exemplu, în sistemul școlar turcesc se recită un jurământ - asemeni celui american - ce conține cuvintele sale „Ferice cel ce își spune Turc” și se spun poezii în onoarea lui. Anual milioane de persoane îi vizitează mausoleul, asemeni unor pelerini, iar Codul Penal interzice, sub riscul încarcerării, orice insultă la adresa memoriei sale, sau distrugere a vreunui obiect ce-l înfățișează. În esență, o lege anti-blasfemie și anti-profanare, în numele căruia au fost cenzurate și diverse saituri, precum YouTube. Figura sa este una quasi-mesianică.

Practic, întregul edificiu politic tradițional - cu al său secularism - e bazat pe un cult al personalității de proporții sovietice. La fel cum islamiștii folosesc citate coranice pentru a-și argumenta poziția, ultra-seculariștii (dacă putem să le zicem așa) dau citate din părintele națiunii turce. Volumele de citate din Atatürk sunt echivalentul unei scripturi kemaliste. Cei șase „stâlpi” ai kemalismului - republicanism, populism, naționalism, laicitate, reformism și etatism - au în continuare o vigoare incredibilă datorită figurii lui Mustafa Kemal, de care se legă.

Cu nevasta
Nici măcar secularismul kemalist nu e ce pare. Am mai scris despre faptul că în Turcia religia nu e separată de stat, ci îi este subordonată lui, precum în România comunistă. Iar la fel ca la noi, unde greco-catolicii au fost desființați, la fel și-n Turcia au fost interzise frățiile sufiste. Curat secularism!

Iar paralele cu comuniștii sunt multiple, de la mausoleu la citatele din Lenin și Mao precum și la imaginea eroului-fondator anti-imperialist. Fapt oarecum de înțeles având în vedere că Războiul de Independență al Turciei, în care Atatürk a învins forțele imperialiste britanice, franceze și grecești (mai mult grecești) a fost la câțiva ani după fondarea URSS-ului, deci în același climat ideologic internațional. Iar multipartidismul a venit în Turcia abia în 1947, 9 ani după moartea părintelui patriei.

De altfel laicitatea anatolia a fost mereu paradoxală. A trebuit apărată de popor și democrație prin puciuri militare, iar europenizarea Turciei înseamnă șubrezirea fundației kemaliste. De altfel, regimul islamiștilor lui Erdogan încă n-a apucat să întreacă abuzurile săvârșite de juntele kemaliste, nici pe departe. De meditat asupra acestui fapt. 

Merită secularismul apărat cu orice preț, chiar unul anti-democratic? Sau merită democrația lăsată liberă, chiar dacă asta înseamnă islamism?
trimite pe proddit

miercuri, 1 august 2012

Eponimia - o forma reala de nemurire


Atunci când cumperi produsele corporației Abraham, una din punctele tari este promisiunea obținerii nemuririi doar prin simple acte de credință și pioșenie. Din păcate, realitatea - potrivit căreia nu poți trăi veșnic pe bune - se dovedește mai greu vandabilă din acest punct de vedere. Există totuși o formă de nemurire (vorba vine), cea a memoriei semenilor. Pentru mulți, asta înseamnă doar cunoscuți, astfel o dată ce și aceștia mor, mor și amintirile lor. Alții însă ajung în memoria colectivă a umanității datorită unor fapte sau evenimente ieșite din comun iar numele lor devine substantiv comun. Senvișul, silueta, linșatul, savarina, algoritmul, jobenul și saxofonul sunt eponime, denumiri ce provin din numele unor personaje istorice, personaje ce au atins astfel o formă ciudată de imortalitate.

Iar dacă tot s-a discutat recent despre eponimul „boicot”, în cazul de față, electoral, iată și povestea termenului. În secolul XIX, în timpul „războaielor agrare” din Irlanda exista un căpitan pe nume Charles Boycott, administrator al moșiilor unui anume Lord Erne, din comitatul Mayo. În 1880, datorită recoltelor proaste, moșierul a decis să scadă arendele cu 10%. Arendașii au cerut o reducere de 25%, însă Lordul a refuzat, ca apoi Boycott să încerce să dea afară 11 arendași de pe moșii. Liga Arendașilor Irlandezi, prin vocea lui Charles Stewart Parnell, a propus ca oricine va ocupa terenurile rămase libere să fie ostracizat. Deși inițial propunerea nu viza moșierii sau administratorii, Boycott a fost primul care a simțit efectele izolării sociale. Nu a mai găsit muncitori să-i lucreze terenurile, afaceriștii locali nu am mai făcut negoț cu el iar poștașul a refuzat să-i mai ducă scrisorile. Deși într-un final a găsit muncitori protestanți dispuși să lucreze pentru el, costurile s-au dovedit prea mari. Într-un final, Boycott a părăsit Irlanda pentru Anglia, și numele său a intrat în uz curent, desemnând tactica luptei nonviolente a boicotului.

PSArticolul-sursă a filmulețului de mai sus, și inspirația pentru această postare.
trimite pe proddit

luni, 16 iulie 2012

Dansând până plouă, ca amerindienii!

Știre apărută azi în „Adevărul de Iași”:

Chiar în timp ce zeci de șamani se rugau duminică seara, de la ora 18.00, la copia totemului făcător de minuni a zeului Tlaloc „Chaneco” pentru aducerea ploii, la Iaşi tuna şi fulgera, iar în cele din urmă s-a declanşat o furtună care a durat jumătate de oră.

Reprezentanţii Incintei Ceremoniale „Toma Cozma", acolo unde este expusă copia totemului „Chaneco”, cunoscută în special pentru aducerea ploii, susţin că rugile pentru îndreptarea vremii le-au fost ascultate, iar sculptura a înfăptuit o nouă minune prin furtuna care s-a stârnit dumincă seara, de la ora 18.00, chiar când s-a început Dansul Zeului Ploii. În Incinta Ceremonială se aflau în acel interval circa 50 de persoane.

„Considerăm că nu este o simplă coincidenţă faptul că la noi s-a făcut dans pentru ploaie, iar afară a început furtuna exact de la ora 18.00, când s-a oficiat ritualul închinat zeului Tlaloc", susţine Vasilica Onofrei, consilier relaţii publice la Incinta Ceremonială „Toma Cozma".

Totemul făcător de minuni a lui Tlaloc „Chaneco” a fost primit în dar pe 12 iulie de către șamanul locului Mihai Mărgineanu de la Vraciul Clement Haralamb, vieţuitor la Muntele El Mirador din Mexic, pisc numit și Tlalocatepetl (Muntele Tlaloc).

„Încrustat" cu jad şi alte pietre preţioase, întocmai precum originalul de pe Muntele Tlaloc, copia totemului făcător de minuni este mai mică ca dimensiune, dar feţele taumaturgice mărturisesc că puterea de binefacere este aceeaşi.

Până pe 15 august, în fiecare duminică, de la ora 18.00 se oficiază Dansul Zeului Ploii Tlaloc „Chaneco”, cu ritualuri pentru ploaie, pentru izbăvirea din necazuri şi supărări, iar totemul va rămâne în centrul incintei ceremoniale spre a fi folosită de șamani și popor.


Later Edit: Dați click pe articolul sursă! :)
trimite pe proddit

luni, 9 iulie 2012

Statuia lui Traian cu cateaua si identitatea nationala

Citez dintr-o fițuică artistică orădeană, despre identitatea națională și toate cele:

[...]în 153 de ani, baba cultura s-a lăsat călărită de toți vlăjganii ajunși la putere. de aici și frumoasa tradiție a știrilor de la ora 5. indiferent ce hram purta zdrahonul, bunătățile frământate de la vladimirescu la ceaușescu sunt aceleași: ortodoxia, latinitatea, dacii, continuitatea pe aceste meleaguri, țăranul român, porțile europei, doamne nu uita de noi, într-un cuvânt identitatea românească. așadar orice cretin care nu-și pote număra nici degetele de la mână are insomnii din cauza etnogenezei.

taică-meu a primit daciadele și cenaclul flacăra, acum defunct. când credeam că anii 90 au avut efectul secundar de a mă scuti de îndobitocirea patriotică, națiunea arată că nu m-a uitat. aperitivul e statuia lui traian din bucurești, quintesență a identității naționale. împăratul e înfățișat într-o prometeică goliciune, legănând patriarhal fuziunea dintre trupul lupoaicei și cățaua cu franjuri la gât. după dureroasa și zbuciumata istorie a neamului românesc la nord de dunăre, două milenii nu au reușit să ne dea ceva mai decent decât un nene cu puța mică, pasionat de câini și de războaie.

ce m-a amuzat la reacția norodului e isteria întinării celor sfinte prin prezentarea explicită a celor necurate. 40 de ani de morală socialistă și 20 de pupat moaște ne-au convins că pe noi, românii, ne-a adus barza. sau viezurele. sau mânzul. dacă artistul i-ar fi tras chiloți pe cur, era perfect. oricum, traian ne reprezintă societatea și devenirea mai presus de orice intelectual, artist, martir sau drept între popoare. spiritul românesc asta înseamnă: să stai la cucul gol cu cățaua în brațe și să-ți șoptești: sunt urmașul lui traian… și alte adevăruri tulburătoare.

precum faptul că oricâte filme protocroniste se fac, dacii nu au construit piramide. iar un trib care nu a lăsat în urmă niciun grafitti cu scorillo+dochia=sex nu e tocmai muma civilizației. adevărul tulburător e următorul: moștenirea constă în 3 cuvinte, opinci și o mașină ieftină. și niște ratați ce dorm mai bine noaptea închipuindu-și că totul ar putea fi altfel dar nu e. burebista e scos tot la 20 de ani ca un muppet strămoșesc să ne amintească… ce, de fapt? poate să ne facă să uităm că românia e o țară ridicol de săracă, populată de viezuri, jderi, mânji și alte jivine cu drept de vot. că nimic nu funcțonează, că arta e prăfuită și mincinoasă, iar cultura se face la standul de bere? că evoluăm spre analfabetizmul ancestral? că odată deschise porțile cetății, puii de daci nu se opresc din alergat până la madrid, unde mihai devine miguel și mirela devine mirella?

vă întreb: nu e umilitor pentru o națiune puternică, suverană, europeană, completați cu ce doriți, ca în 2012 să-și ridice fustele ca proasta târgului și să ne arate că pe dedesubt nu s-a spălat de deșteptarea națională din secolul xix? sau unora le place așa, natur… fiindcă nimic nu merge fără proști. și doar repetând, repetând, repetând ajung proștii să identifice pereții unui tomberon cu cerul albastru. dar oricâți voievozi și sfinți pictăm pe el, tot a gunoi miroase.[...]
trimite pe proddit

joi, 5 iulie 2012

Jihadisti anti-extremism

Ahlu Sunna Waljama'a ("Majoritatea") sau ASWJ este un grup paramilitar somalez constând în musulmani sufiști moderați ce se opun milițiilor islamice radicale al-Shabaab. ASWJ luptă pentru a opri impunerea Wahhabismului în Somalia și a unei forme stricte de șariat și pentru a proteja tradiția islamică moderată (sunnito-sufistă) a țării și opiniile religioase moderate. Grupul a devenit cunoscut în 2008, în momentul în care a pornit o revoltă armată anti-extremistă ca reacție la distrugerea mai multor morminte conținând sfinți sufiști. Grupul se opune interzicerii muzicii, a narcoticului local Khat și utilizării pedepsei capitale și tăierii de membre ca forme de pedeapsă.

Miliția a purtat numeroase victorii împotriva grupului talibanoid al-Shabaab, actualmente făcând parte din guvernul federal somalez, cu 5 portofolii ministeriale.

Tot în legat de Somalia, în localitatea Garissa din estul Kenyei, locuită majoritar de etnici somalezi, au avut loc atacuri cu grenade și arme de foc asupra creștinilor din mai multe biserici. Atacurile brutale, marca al-Shabaab et Co. (supărați pe ajutorul dat de Kenya guvernului federal somalez) par să fi oripilat opinia publică kenyană într-atât încât Consiliul Suprem al Musulmanilor Kenyani a spus că musulmanii vor organiza miliții cetățenești pentru protejarea bisericilor din Garissa, și oriunde or mai cere creștinii. Liderul Consiliului a afirmat că „dat fiind faptul că acei creștini sunt o minoritate acolo, musulmanii consideră că aceștia trebuie protejați cu orice preț”

Între timp, în Mali, au loc evenimente foarte similare cu cele care au determinat formarea grupului somalez „Majoritatea”. Șapte morminte ale unor sfinți musulmani au fost distruse în ultimele zile în orașul Timbuktu de către gruparea radicală Ansar Dine, și aceștia au amenințat că vor distruge toate mausoleele pe care le consideră „păgâne” și toate moscheile ce conțin astfel de „sfinți”. În „orașul celor 333 de sfinți” - inclus pe lista patrimoniului UNESCO -, acesta nu este un lucru mărunt. Ba mai mult, procurorul-șef al Curții Penale Internaționale a afirmat că aceste acțiuni s-ar încadra la capitolul „crime de război”. 

Evenimentele sunt similare cu distrugerea statuilor budiste de la Bamyan, din Afghanistan, doar că aici e vorba de distrugeri inter-musulmane. E timpul ca lumea islamică să preia modelul somalez de jihad anti-taliban și să să facă curățenie în ograda cu orătănii de sorginte extremistă, înainte ca istoria lor să fie anihilată de târnăcoape și picamăre.
trimite pe proddit

luni, 2 iulie 2012

Neamurile dacilor din Pakistan

În timp ce poporul încă rumegă adevărurile tulburătoare scornite de diverși generali, o știre fascinantă circulă pe interneții anglofoni, oarecum legată de strămoșii noștrui daci.

Despre ce este vorba? În nordul Pakistanului, în provincia cu nume de țesătură moale, locuiește un popor zis Burusho ce vorbesc limba Burushaski. Din cauză că acest popor de buruși locuiește la Cuca Măcăii, limba lor  burușească fusese doar superficial studiată, și se crezuse, până acum, că e o limbă izolată, fără frați sau surori. O limbă forever-alone. Însă lingvistul Ilija Casule (interviu cu el aici), ca un bun cercetător ce este, a luat limba, a întors-o pe toate părțile, a studiat-o din toate unghiurile și și-a dat seama că e înrudită cu limbile indo-europene. Veți spune că nu-i mare scofală, când ne gândim că o mare parte din limbile din jur sunt indo-europene, fie din grupa indiană, gen hindi, punjabi sau rromani, fie din grupa iraniană, precum persana, paștuna sau tadjika.

Dar ca lucrurile să fie interesante, se pare că descinde dintr-o limbă paleo-balcanică (da, balcanică), cel mai probabil frigiana.

De frigieni s-ar putea să fi auzit. Au migrat acum vreo 3 milenii din zona Balcanilor în Anatolia, unde au și întemeiat un stat propriu. Au devenit celebri - via „legendele olimpului” - datorită regelui Midas, urmărit de blestemul aurului mai ceva ca Roșia Montană, a regelui Gordius, care a inventat nodul la căștile de mp3player și datorită bonetei purtate de popor, similar cu cel dacic, care prin secolul XVIII a devenit simbolul revoluționarilor de pretutindeni și element de heraldică (latino)americană.

Ei bine, limba aceasta a frigienilor (despre care se cunosc mai multe decât despre limba dacilor, apropo) este grupată de obicei alături de așa numitele limbi paleo-balcanice, împreună cu alte limbi precum greaca antică, macedoneana antică, ilira, daca, traca, venetica sau altele mai puțin cunoscute. Relația dintre aceste limbi este subiect de intensă dezbatere, dată fiind precaritatea informațiilor rămase. Sunt daca și traca aceeași limbă, dialecte a unei singure limbi, limbi întrudite? Sunt daca și ilira înrtudite, după cum pare să sugereze faptul că multe din cuvintele noastre „rămase de la daci” au echivalent în albaneză (vezi: brad, barză, viezure, mânz, copac)? Sunt frigiana și daca înrudite, însemnând că dacii au rubedenii lingvistice în Pakistan?

Burushaski - răspândire
Dintre aceste limbi, doar două se știau c-ar fi supraviețuit până-n ziua de azi, și anume greaca veche, devenită neo-greacă și ilira, devenită albaneză. Ipoteza lui Casule ar adauga și frigiana între supraviețuitoare - se credea c-ar fi dispărut prin secolul V e.n. - sub forma limbii burushaski, ajunsă în Pakistan, cred unii, o dată cu armatele lui Alexandru Macedon. De altfel prin zonă, legenda descendenței din ostașii lui Alexandru cel Mare, însă doar paștunii din Afghanistan par să aibă niște gene grecești (pe la 2%). Totuși, acești Burusho par să aibă similitudini genetice nu cu cei din balcani, semn că au adoptat limba frigină cu minim de amestec genetic, ci cu popoarele din jur și cu țiganii Sinti (din spațiul germanofon). Dovadă că universul are simțul umorului.

Un întreg număr al Jurnalului de Studii Indo-Europene - revista la care ar da interviuri Funeriu, dacă ar fi lingvist - va fi dedicat acestui subiect. Ceea ce nu-i un lucru mărunt. O ipoteză fascinantă, ce ar putea deschide noi direcții de cercetare în lingvistica indo-europeană.
trimite pe proddit

miercuri, 27 iunie 2012

Trei cazuri de antisemitism

Arderea evreilor 
O ultimă postare cu citate din cartea cu mongoli, de data asta despre antisemitismul din Europa. Primul fragment se referă la anul 1240, și la reacția față de invazia mongolă:

Because of “the enormous wickedness of the Jews,” the Christians accused them of bringing the wrath of the Mongols on innocent Christians. According to [the Benedictine monk Matthew] Paris’s highly unlikely report, the European Jewish leaders “assembled on a general summons in a secret place.” The “wisest and most influential amongst them” spoke, explaining that their “brethren of the tribes of Israel, who were formerly shut up, have gone forth to bring the whole world to subjection to them and to us. And the more severe and the more lasting that our former suffering has been, the greater will be the glory that will ensue to us.” The speaker supposedly wanted the other Jews to greet the Mongols “with valuable gifts, and receive them with the highest honour: they are in need of corn, wine, and arms.” Accordingly, the Jews collected “all the swords, daggers, and armour, they could find for sale anywhere, and, in order to conceal their treachery, securely, stowed them away in casks.” With no better explanation forthcoming, the Christians accepted this story as proof of “the hidden treachery and extraordinary deceit of the Jews.” They were therefore at once handed over to the executioners, to be either consigned to perpetual imprisonment, or to be slain with their own swords. No matter how absurd the details and no matter the lack of evidence, the stories evoked terribly real and disastrous consequences across Europe. Unable to defeat the Mongols, their enemy menacing the boundaries of their civilization, the Europeans could defeat the Jews, their imagined enemies at home. In one city after another from York to Rome, angry Christian crowds attacked the Jewish quarters of their cities. The Christians attempted to punish the Jews with the same treatment that they had heard the Mongols had used in their campaigns. The Christians set fire to Jewish homes and massacred the residents. Those Jews who managed to escape the cities fled from place to place in search of refuge, but in almost all communities, they found more persecution. To clearly identify which refugees were Jewish refugees and to prevent their entering new Christian communities, the church ordered that Jews had to wear distinctive clothes and emblems to mark them for all to see.

O nouă reacție, un secol mai târziu, de data asta la celebra epidemie de ciumă bubonică:

Frightened people everywhere blamed foreigners for bringing the disease, further threatening international commerce. In Europe, the Christians once again turned on the Jews, who had a close association with commerce and with the east, from whence the plague came. Some Jews were shut up in their homes and burned; others were taken out and tortured on the rack until they confessed their crimes. Despite a papal bull from Pope Clement VI in July 1348 protecting the Jews and ordering the Christians to stop their persecutions, the campaign against them escalated. On Valentine’s Day in 1349, the authorities of Strasbourg herded two thousand Jews to the Jewish cemetery outside of the city to begin a mass burning. Some Jews were allowed to save themselves by confessing their crimes and converting to Christianity, and some children were forcefully converted. More than a thousand perished over the six days that it took to burn them all, and the city outlawed the presence of any Jew in the city. City after city picked up the practice of publicly burning Jews to thwart the epidemic. According to the boasts of one chronicler, between November 1348 and September 1349, all the Jews between Cologne and Austria had been burned. In the Christian parts of Spain, the people initiated similar persecutions against the resident Muslim minority, driving many of them to seek refuge in Granada and Morocco.

Și un al treilea fragment, despre secolul 19, conținând o mostră a tradiționalului antisemitism tradus în limbaj „științific”:

In the search for a more directly historical explanation for why these children bore Asian physical characteristics, scientists found a precise biological connection by looking back at the Mongol invasions of Europe in the thirteenth century. According to their new explanation, through the ages, marauding tribes of Huns, Avars, and Mongols had left their genetic impact on Europe when they supposedly raped the white women. The descendants of these genes occasionally erupted in the modern era, when apparently “normal” European women gave birth to a child that was a throwback to the Mongols.[...] According to this theory, the Occidental Mongols bore responsibility not merely for retardation but for much of the crime and feeblemindedness found in the West. According to this theory, Jews, in particular, sustained much of the Mongol influence because they had interbred with Khazars and other steppe tribes, and then brought that degraded genetic influence with them throughout Europe.
trimite pe proddit

duminică, 24 iunie 2012

Dezbateri religioase la curtea marelui han mongol Mongke

Încă un fragment interesant din cartea „Genghis Khan and the Making of the Modern World” de Jack Weatherford, despre religie la mongoli, europeni și arabi. Deși unele detalii din fragment sunt contestate, povestea per ansamblu, este în continuare revelatoare. Din motive obiective, spre deosebire de postarea anterioară, aici nu am mai tradus textul:

Near the end of 1253, the Year of the Ox, William of Rubruck, a Franciscan monk, came to the Mongol court as an envoy from the French king.[...] Despite the common religion, Rubruck greatly resented the Assyrian, Armenian, and Orthodox Christians at the Mongol court. Since he considered all non-Catholics to be heretics, he contemptuously designated the Mongol congregants of the Assyrian Church as Nestorians in reference to Nestorius, the fifth-century Patriarch of Constantinople who was condemned as a heretic by the Council of Ephesus in 431. [...] Even when they admitted to being Christians, Mongols did not consider their religion as their primary identification. As one of the Mongol generals who was a follower of Christianity explained, he was no Christian—he was a Mongol.

After making the French envoy wait for many months, Mongke [Khan] finally received him officially in court on May 24, 1254. Rubruck informed the officials that he knew the word of God and had come to spread it. In front of the assembled representatives of the various religions, the khan asked Rubruck to explain to them the word of God. Rubruck stumbled over a few phrases and stressed the importance to Christians of the commandment to love God, whereupon one of the Muslim clerics asked him incredulously, “Is there any man who does not love God?” 

Rubruck responded, “Those who do not keep His commandments, do not love Him.” Another cleric then asked Rubruck, “Have you been in heaven that you know the commandments of God?” He seized upon the implication of what Rubruck was saying to them about God’s commandments and challenged him directly: “By this you mean that Mongke Khan does not observe God’s commandments?”

The discussion continued for some time, and according to Rubruck’s own account, it was obvious that he did not fare well in the sometimes acrimonious arguments. He was unaccustomed to debating with people who did not share his basic assumptions of Catholic Christianity. Evidently, Mongke Khan recognized the problems he was having and suggested that all the scholars present take time to write out their thoughts more clearly and then return for a fuller discussion and debate of the issues.

The Mongols loved competitions of all sorts, and they organized debates among rival religions the same way they organized wrestling matches. It began on a specific date with a panel of judges to oversee it. In this case Mongke Khan ordered them to debate before three judges: a Christian, a Muslim, and a Buddhist. A large audience assembled to watch the affair, which began with great seriousness and formality. An official lay down the strict rules by which Mongke wanted the debate to proceed: on pain of death “no one shall dare to speak words of contention.”

Rubruck and the other Christians joined together in one team with the Muslims in an effort to refute the Buddhist doctrines. As these men gathered together in all their robes and regalia in the tents on the dusty plains of Mongolia, they were doing something that no other set of scholars or theologians had ever done in history. It is doubtful that representatives of so many types of Christianity had come to a single meeting, and certainly they had not debated, as equals, with representatives of the various Muslim and Buddhist faiths. The religious scholars had to compete on the basis of their beliefs and ideas, using no weapons or the authority of any ruler or army behind them. They could use only words and logic to test the ability of their ideas to persuade.[...]

Their debate ranged back and forth over the topics of evil versus good, God’s nature, what happens to the souls of animals, the existence of reincarnation, and whether God had created evil. As they debated, the clerics formed shifting coalitions among the various religions according  to the topic. Between each round of wrestling, Mongol athletes would drink fermented mare’s milk; in keeping with that tradition, after each round of the debate, the learned men paused to drink deeply in preparation for the next match.

No side seemed to convince the other of anything. Finally, as the effects of the alcohol became stronger, the Christians gave up trying to persuade anyone with logical arguments, and resorted to singing. The Muslims, who did not sing, responded by loudly reciting the Koran in an effort to drown out the Christians, and the Buddhists retreated into silent meditation. At the end of the debate, unable to convert or kill one another, they concluded the way most Mongol celebrations concluded, with everyone simply too drunk to continue.

While the clerics debated at Karakorum, their religious brethren were hacking at each other and burning one another alive in other parts of the world outside the Mongol Empire. At almost the same time of Rubruck’s debate in Mongolia, his sponsor, King Louis IX, was busy rounding up all Talmudic texts and other books of the Jews. The devout king had the Hebrew manuscripts heaped into great piles and set afire. During Rubruck’s absence from France, his fellow countrymen burned some twelve thousand handwritten and illuminated Jewish books. For these and other great services to the furtherance of the Gospel of Jesus Christ, his church canonized him as Saint Louis, thereby making him a figure of veneration that good Christians could emulate and to whom they could pray as an intermediary between humans and God.

During the same time in both the Muslim and Christian kingdoms, the rulers made religious intolerance an official policy of the state. Frustrated in the attempts to conquer the Holy Land or to expand into eastern Europe, the Catholic Church moved into a phase of growing intolerance for religious variation at home. In 1255 the church sanctioned the torturing of people suspected of heretical beliefs, and priests, mostly Dominicans, began traveling from city to city to find and torture suspects. Until this time civil authorities used torture to interrogate suspected criminals, traitors, and war prisoners, but priests did not inflict torture for religious purposes.
trimite pe proddit

duminică, 17 iunie 2012

China mongolă vs. Europa creștină

Un fragment de interes din cartea „Genghis Khan and the Making of the Modern World” de Jack Weatherford:

„Pentru a obține mai departe sprijinul populației, mongolii au îmblânzit asprul cod penal al dinastiei Sung. Mongolii au redus cu aproape jumătate numărul infracțiunilor din China pedepsite prin execuție - de la 233 la 135. Kublai Khan arareori permitea utilizarea pedepsei capitale chiar și pentru infracțiunile rămase. Arhivele execuțiilor s-au păstrat până astăzi pentru aproape toți cei 34 de ani din domnia sa, mai puțin patru din aceștia. Cele mai multe, adică 278 de execuții, au avut loc în 1283. Cele mai puține, în 1263, și anume 7 execuții, dar este posibil ca motivul pentru care lipsesc patru ani din arhivă să fie pentru că nu au fost execuții deloc în acei ani. Per total, au fost executați mai puțin de 2500 de delincvenți în peste trei decenii de domnie a lui Kublai. Rata anuală a acestuia era semnificativ mai mică decât numărul execuțiilor din țări moderne precum China sau Statele Unite.

În general, a introdus un sistem de legi și pedepse mai coerent și mult mai bând și uman decât cel al dinastiei Sung. Unde era mai practic, a înlocuit pedeapsa fizică cu amenzi, și a implementat proceduri pentru amnistierea delincvenților care dovedeau regret pentru faptele lor. Într-un mod similar, autoritățile mongole au căutat să elimine tortura, sau măcar să-i limiteze puternic utilizarea. Legea mongolă specifica faptul că înainte ca tortura să poată fi utilizată pentru a obține o mărturisire, oficialii trebuiau să aibă deja dovezi concrete, nu doar suspiciuni, cum că acea persoană a comis o anumită infracțiune. Codul de legi din 1291 al mongolilor menționa că oficialii trenuie „să folosească întâi rațiunea pentru a analiza și emite presupuneri, și să nu recurgă imediat la tortură.” Prin comparație, în aceeași perioadă în care mongolii impuneau limitări în utilizarea torturii, atât statul, cât și biserica din Europa emiteau legi ce extindeau utilizarea acesteia pentru o gamă și mai mare de fărădelegi, asta fără a fi nevoie de vreo dovadă. Spre deosebire de multiplele forme însângerate de tortură, precum întinderea pe patul de tortură, zdrobirea cu roata, trasul în țeapă, sau diverse metode de ardere ale victimelor în alte țări, mongolii au limitat tortura la bătaia cu parul.”
trimite pe proddit

marți, 12 iunie 2012

Fantezii diverse în istoria ungară

Dacă tot vorbirăm recent de tromboane istorice românești, uite că nici istoriografia maghiară nu e mai prejos. Citez din cartea „Ungurii” de Paul Lendvai:

Una dintre moştenirile din timpul lui „Ladislau Cumanul” [1272-1290] este „noua imagine istorică” a maghiarilor, inventată de la A la Z de Simon Kézai, predicatorul de la Curtea lui. Pe termen lung, această moştenire a fost cea mai importantă din punct de vedere istoric, politic şi mai ales psihologic. [...] [P]lăsmuitor talentat de legende, maestrul Simon Kézai îl descoperă pe Attila ca pe un mândru strămoş al regilor creştini. Din izvoare pe care le-a găsit „peste tot în Italia, Franţa şi Germania”, clericul curtean [...] a înjghebat imaginea istorică evident aşa cum era dorită. Grămăticul Curţii ne serveşte surprinzătoarea teorie a unui „dublu descălecat": cele 108 triburi primitive ar fi format, încă din negura timpurilor, unul şi acelaşi popor, numit atunci huni, astăzi unguri. [...] În felul acesta, se realizează o continuitate istorică, numai că ea nu a existat niciodată în forma astfel prezentată. Acest „fantast inventiv”, observă Jenő Szűcs, furnizează o fundamentare istorică, juridică, ba chiar „morală” pentru „dreptul istoric” al maghiarilor asupra bazinului carpatic [...].

Publicistul austro-ungar Ladislaus Rosdy a evocat într-un eseu despre Ungaria această îngrijorătoare influenţă pe termen lung a ficţiunii istorice devenite curând bun obştesc:

«De aceea, nu există în această lungă perioadă nici un ungur — lăsând la o parte o minoritate de fiecare dată cu înclinaţii spre critică şi istoriceşte deosebit de cultivată — care să nu fie convins de saga despre huni certificabil falsificată a maestrului Kézai; şi chiar dintre poeţii maghiari ai secolului al XX-lea, de altfel atât de sensibili, nu puţini se declară mândri de această tradiţie, care însă în realitate nu este altceva decât o expresie a sentimentului de superioritate amestecat cu resemnare al „ultimului nomad”.»

Teoria despre „dublul descălecat” a fost izvorul la care vreme îndelungată s-au adăpat după pofta inimii istorici, oameni de ştiinţă şi politicieni naţionali. Caracterul romantic şi eroic al legendelor despre huni ale lui „Anonymus” şi mai ales ale lui Kézai au exercitat asupra generaţiilor de politicieni şi scriitori o atracţie de-a dreptul irezistibilă.[...] - pag. 68-69

Nu ştiu dacă Schlegel a auzit de „genial-maniacul” istoric contemporan István Horvát (1784-1846) sau dacă l-a cunoscut, dar creaţia mitologico-istorică a lui Horvát a întrecut de departe chiar şi fantezia cronicarilor medievali. Cărţile lui despre istoria străveche a ungurilor şi prelegerile lui la universitate au înflăcărat o întreagă generaţie. Pornind de la unele cuvinte cu sunet asemănător, el i-a căutat pe strămoşii maghiarilor în Persia, Grecia şi Italia. El a afirmat că şi Adam şi Eva au vorbit în paradis ungureşte. Că Homer şi Hercule au fost, de fapt, maghiari era ceva ce pentru el se înţelegea de la sine. Ungurii străvechi — spunea el — erau atât de uriaşi, încât li se spunea „giganţi” şi „titani”. Faptul că acest om a fost între 1823 şi 1845 profesor universitar la Pesta şi că aceste absurdităţi întâlneau şi urechi receptive „spune ceva despre autoportretul optimist al naţiunii”, scria Szerb. Şi exact acest optimism „a pregătit atâtea uluitoare decizii politice greşite ale generaţiei care venea”. [...] Deși Horvát a rămas o excepţie bizară în istoriografia ungara, asemenea invocări-descântec ale trecutului glorios şi sublinierea permanentă a superiorităţii politico-culturale a maghiarilor faţă de celelalte grupuri etnice au ocazionat o îngrijorătoare supralicitare a conştiinţei lor naţionale.

Când citeşti discursurile oamenilor politici unguri de prim-plan sau articolele de fond şi lucrările de istorie elaborate în perioada de dupa pactul dualist unele fraze îţi amintesc de felul în care Paul Valéry avertiza asupra pericolului himerelor întreţinute de istorie:

«Istoria este produsul cei mai periculos pe care l-a elaborat chimia creierului uman. [...] Acest produs predispune popoarele la reverie, le ameţeşte, le dă iluzia unui trecut, le supralicitează reflexele, le ţine cu rănile deschise, le tulbură liniştea, le îmbolnăveşte de grandomanie sau de mania persecuţiei şi face ca naţiunile să devină încrâncenate, brutale, insuportabile şi vanitoase, [...] Istoria justifică orice. Ea nu clasifică absolut nimic, căci nu există nimic care să nu poată fi documentat cu ea.» - pag. 316-317
trimite pe proddit

duminică, 6 mai 2012

Cinemagraf abrahamic

“And the eye-in-the-sky is watching us all.”
trimite pe proddit

luni, 23 aprilie 2012

Nietzsche către realiști

Un fragment drăguț din „Știința voioasă” de Nietzsche:

Către realiști,

Voi, ființe lucide, care vă simțiți înarmați contra patimii și fanteziei, și care ați transforma pustiul din voi în ornament și mândrie, vă numiți realiști și faceți să se înțeleagă că lumea este așa cum vi se prezintă în fața ochilor; înaintea voastră realitatea stă dezvelită, și voi înșivă ați fi, poate, cea mai bună parte a ei, o, arătări dragi din Sais! Dar nu sunteți și voi, în starea voastră de luciditate, totuși, încă niște ființe extrem de pătimașe și melancolice comparativ cu peștii, și încă prea asemenea unor artiști amorezați? Și ce este „realitatea” pentru un artist amorezat! Încă purtați în voi judecățile ce-și au originea în patimile și obsesiile veacurilor precedente. O beție tainică și de neșters se află încă în luciditatea voastră! Iubiți „realitatea”, de pildă, dar ce „dragoste” primitivă este aceasta! În fiecare sentiment, în fiecare senzație, există o bucată din această dragoste veche: și, totodată, o bucată de fantezie, de prejudecată, de irațional, de ignoranță, de frică și de orice altceva ce s-a amestecat și întrețesut cu acestea. Acolo-i acel munte! Iată acel nor! Ce este „real” în ele? Îndepărtați fantasma și întreg elementul uman din el, lucizilor! Într-adevăr, de ați putea face asta! De v-ați putea uita originile, trecutul, formarea școlară, întreaga voastră istorie ca oameni și bestii! Nu există „realitate” pentru noi, și nici pentru voi, lucizilor, suntem departe de a fi atâta de străini unii de alții precum credeți; și s-ar putea ca încercările noastre de-a trece dincolo de beție să fie la fel de respectabile precum încrederea voastră că ați fi incapabili de beție.
trimite pe proddit

Arhivă blog